În Uniunea Europeană, taxele aplicate produselor considerate dăunătoare, precum țigările, alcoolul și combustibilul, reprezintă o sursă semnificativă de venit pentru bugetele statelor membre. Cu toate acestea, aceste măsuri fiscale pot fi o sabie cu două tăișuri, deoarece reducerea consumului ar putea afecta în timp veniturile guvernelor.
De ce sunt taxate vicii?
Guvernele europene justifică aceste impozite prin două argumente principale:
1. Protecția sănătății publice – taxele mai mari descurajează consumul de produse nocive.
2. Compensarea costurilor sociale – sistemele de sănătate suportă cheltuieli mari din cauza bolilor provocate de fumat, alcool sau poluare.
În unele țări, cum ar fi Suedia, accizele pe alcool sunt atât de mari încât statul controlează distribuția prin magazine deținute de autorități. În Irlanda, un pachet de țigări costă peste 18 euro, din care 80% reprezintă taxe.
Ce se întâmplă când oamenii renunță la vicii?
Pe măsură ce consumul scade, și veniturile statelor se diminuează. În ultimii ani, tinerii europenezi fumează și beau mai puțin decât generațiile anterioare, iar guvernele se confruntă cu o scădere a încasărilor. De exemplu, taxele pe tutun și alcool au scăzut cu aproximativ 20% ca pondere în PIB în ultimul deceniu.
O altă problemă este evaziunea fiscală. În spațiul Schengen, cetățenii pot cumpăra produse mai ieftine din țări cu taxe mai mici, reducând astfel eficacitatea măsurilor naționale.
Viitorul taxelor pe vicii
Guvernele caută noi surse de venit pentru a compensa pierderile. Printre opțiuni se numără:
– Taxe pe carne – din cauza emisiilor de metan ale animalelor.
– Taxe pe plastic – pentru a reduce poluarea.
– Extinderea accizelor – inclusiv pe țigările electronice.
Însă aceste măsuri pot fi nepopulare. În 2018, Franța a fost zguduită de protestele „vestelor galbene” după creșterea taxelor pe carburanți.
Concluzie
Taxele pe vicii sunt o unealtă fiscală utilă, dar nu o soluție pe termen lung. Pe măsură ce obiceiurile se schimbă, guvernele vor fi nevoite să găsească alte metode de a-și umple bugetele – poate chiar prin impozitarea unor obiceiuri mai noi, precum utilizarea excesivă a rețelelor sociale sau trotinetele electrice.
Întrebarea rămâne: cât de mult poate taxa statul înainte de a provoca nemulțumiri majore?
