În primele luni de mandat, președintele Nicușor Dan a condus o politică externă caracterizată prin loialitate față de partenerii euroatlantici și sprijin consistent pentru Ucraina. Cu toate acestea, unii observatori remarcă o lipsă de prezență vocală pe scena internațională și o abordare mai rezervată decât cea a predecesorilor săi.
Deși România a fost prezentă la întâlnirile importante și a rămas activă în dosarele regionale, absența țării de la unele discuții restrânse a stârnit discuții privind poziționarea sa. Criticile au venit atât din partea opoziției, care a vorbit despre o marginalizare a României, cât și din interiorul clasei politice, unde s-a cerut o implicare mai fermă în negocierile privind viitorul Ucrainei.
Analiștii subliniază că este premature să se tragă concluzii definitive, având în vedere că mandatul președintelui abia a început. Se remarcă, totuși, o continuitate în poziția externă a României, care rămâne aliniată cu valorile euro-atlantice. Un aspect notat de specialiști este modul în care noul președinte abordează politica externă – cu prudență și fără a manifesta ambiții de lider regional, spre deosebire de predecesorii săi.
În ciuda așteptărilor ridicate ale publicului, inclusiv în domenii care depășesc politica externă, cum ar fi deciziile economice, președintele păstrează o abordare constantă și previzibilă. Expertii sugerează că, deși nu are o experiență vastă în diplomație, poate beneficia de sprijinul aparatului de stat pentru a-și consolida poziția pe scena internațională.
În esență, primul capitol al mandatului lui Nicușor Dan în politica externă reflectă o conducere prudentă, orientată către consolidarea poziției României în structurile euro-atlantice, dar fără a genera schimbări spectaculoase sau reprofilări majore ale direcției externe a țării.
