Guvernul analizează posibilitatea reducerilor de personal în administrația publică locală, acolo unde numărul angajaților depășește nevoile reale. Acest demers urmărește optimizarea resurselor și eficientizarea cheltuielilor, astfel încât banii publici să fie direcționați către servicii și investiții benefice pentru cetățeni.
În domeniul sănătății, se constată o problemă majoră de gestionare a bugetului. Deși sumele alocate acestui sector au crescut semnificativ, calitatea serviciilor medicale nu s-a îmbunătățit proporțional. Multe unităști sanitare alocă o pondere excesivă a bugetului pentru salarii, iar fondurile rămase pentru medicamente, echipamente și întreținere sunt insuficiente. Ca urmare, se propune o restructurare a finanțării spitalelor, bazată pe performanță și pe serviciile efectiv prestate.
De asemenea, se promovează utilizarea medicamentelor generice, care sunt mai accesibile din punct de vedere financiar și oferă, în majoritatea cazurilor, aceeași eficacitate ca și medicamentele inovative. Această măsură urmărește reducerea cheltuielilor și asigurarea unui acces mai larg la tratamente.